Atentie la sanatate!

Tuberculoza in secolul XXI, o boala eradicata?

In luna martie 2010, o amica de-a mea, tocmai nascuse in Viena si s-a intors in tara cu cei doi bebelusi ai ei. Mi-a povestit atunci ca a fost uimita sa constate ca in Europa vaccinul care protejeaza bebelusul impotriva bacilul Koch nu le-a fost administrat intrucat se considera ca tuberculoza, boala provocata de prezenta acestui bacil in organism, este eradicata.

In Romania insa situatia sta altfel. Cateva luni mai tarziu, in august aveam sa aflu ce inseamna asta pe propria mea piele. Dupa o scurta vacanta la mare, datorita aerului sarat de mare si a slabirii sistematice a sistemului imunitar s-a instalat o tuse seaca. Simptomele nu mi-au dat de banuit nimic altceva decat o raceala mai incapatanata. M-am hotarat atunci sa merg la un control la doctor. Dupa ce mi s-a facut la spital o radiografie, am asteptat rezultatul doctoritei de la urgente care imi facuse investigatia.

Eram intr-o rezerva de langa camera de garda si ma speriau tipetele unui pacient adus de urgenta in urma unui accident rutier. Cand a intrat doctorita cu radiografia in mana si i-am vazut privirea ingrijorata mi-a trecut pentru o clipa prin minte ca s-ar putea sa fie ceva cu mine si eu sa nu imi fi dat seama. Intrucat ma insotise in ziua aceea la spital tatal meu, doctorita l-a luat pe el deoparte sa-i spuna ceva. Am auzit doar un vaiet al tatalui meu si apoi s-a lasat linistea. Nu imi spunea nimeni nimic. Abia un minut mai tarziu, a venit un alt doctor in rezerva si mi s-a adresat raspicat: “trebuie sa fii mutata imediat la contagiosi, pregateste-ti lucrurile sa te internam”. Mi-a spus atunci doctorita ca sunt suspecta de tuberculoza si ca pe radiografie apare o caverna care indica o evolutie de aproape 3 luni a bolii in organism. Am izbucnit in plans. Nu intelegeam prea bine ce mi se intamplase, dar in capul meu au inceput sa apara o sumedenie de intrebari : De ce eu? Ce facusem sa merit asta? De la cine luasem  bacilul? Ce urma sa mi se intample? Pe masura ce mi se explica ce presupune boala de care eram suspecta mi se desfasurau prin fata ochilor scenarii cu ceea ce urma sa se schimbe in viata mea. Am aflat ca aceasta boala eradicata in Europa este in Romania una dintre principalele cauze ale mortalitatii alaturi de cancer.

Tuberculoza in Romania circula cu tramvaiul

“Ce stim despre tuberculoza si cum ne ferim de aceasta boala?” Aceasta este o intrebare pe care prea putina lume si-o pune la timpul potrivit. Romania este o tara endemica, prin asta intelegandu-se ca profilaxia bolii este prezenta peste tot. Oriunde ne aflam riscam sa fim imbolnaviti.

Vi s-a intamplat in timpul unei calatorii cu mijloacele de transport in comun sa intalniti persoane care sa va tuseasca sau sa va stranute in nas? V-ati gandit vreodata la posibilitatea ca acele persoane sa fie infectate cu bacilul Koch? In timpul unei calatorii prin oras aveti sansa de a contacta boala de mai multe ori de cat va puteti imagina. Singurul motiv pentru care sunteti inca sanatosi este rezistenta sistemului dvs imunitar.

In ultima perioada, in Romania, s-a inmultit simtitor numarul cazurilor de tuberculoza depistate. O statistica recenta arata ca 100 din 100000 de oameni contacteaza aceasta boala anual. Numarul devine ingrijorator cu atat mai mult cu cat rezistenta la medicamentatie a bolnavilor de TBC creste, iar conditiile de trai din unele zone din Romania nu par a se imbunatati pentru pacientii care se reintorc acasa dupa cura de tratament. In plus, spitalele gazduiesc pacientii numai pana cand analiza bacteriologica devine negativa, moment in care ei sunt redati societatii, ne mai fiind considerati contagiosi. Daca lucurile ar fi simple, odata cu externarea, pacientii s-ar putea vindeca in proportie de 100% si ar putea duce o viata normala, tuberculoza fiind in zilele noastre o boala curabila. Insa lucrurile nu se petrec deloc asa. In cele mai multe cazuri, bolnavul de tuberculoza nu isi mai urmeaza tratamentul odata ce a fost eliberat din spital, acestuia reaparandu-i in scurt timp boala in forma sa activa si implicit contagioasa. Tratamentul tuberculozei este de lunga durata, perioada variand intre 6 si 9 luni de zile in care pacientul trebuie sa isi administreze medicamentatia corespunzatoare ambulatoriu.

Traind propria experienta avand aceasta boala am intampinat momente dificile, inclusiv de integrare in societate. Studenta la 2 facultati din Bucuresti, dar bolnava de tuberculoza, mi-a fost greu inving aceasta boala, sa continui studiile si poate cel mai greu lucru dintre toate, sa accept povara pe care o aveam de dus. Timp de 7 luni de zile tratamentul a fost administrat cu strictete, fara abateri, consultatiile facute la timp si cu toate acestea sechelele raman pentru tot restul vietii. Astazi, in ziua de Paste, dupa prima luna de la incetarea tratamentului si revenirea la statutul de om sanatos, am fost la prima alergare in parc cu prietenele mele. Dar era acolo, langa mine si plamanul meu care desi vindecat respira greu, si va ramane cu leziuni de pe urma bolii micsorand capacitatea pulmonaracu pana la 20% . Poluarea, fumul de tigara, stresul, alcoolul in exces sunt factori care imbolnavesc plamanii nostrii si le dau sensibilitatea si predispozitia catre astfel de boli.

Spitalul de TBC, raiul fumatorilor si al betivilor

Este lucru stiut ca tuberculoza este boala lumii a treia, a mizeriei si a conditiilor de trai neprielnice, deseori asociate cu vicii precum bautura si tigarile. Din acest motiv, in curtile spitalelor de TBC din Bucuresti si nu numai, veti intalni deseori pe banci, barbati stafiditi, palizi, fumand sau cinstindu-se cu bautura. Cei mai multi bolnavi de tuberculoza sunt persoane de sex masculin cu varste cuprinse intre 50 si 70 de ani. Rareori depasesc acesta varsta, boala punandu-le capat vietii inainte de termen. Insa in ultima vreme aceasta varsta scade alarmant de mult. An de an zeci, chiar sute de pacienti mor in aceste spitale, dar acest lucru nu ingrijoreaza personalul medical, obisnuit cu astfel de lucruri. Decesele survin in urma nerespectarii tratamentului, a consumului de alcool pe perioada administrarii tratamentului si a neglijentei persoanelor infectate. Insa o parte din aceste fapte ar putea fi corectate printr-un sistem sanitar prompt, care sa actioneze corespunzator si acolo unde situatia o impune, sa nu externeze bolnavul pana la terminarea curei complete de tratament sau sa il directioneze catre un sanatoriu care ii poate facilita sederea pe intreaga durata a tratamentului. Pana cand vom avea un astfel de regulament interior in spitalele de TBC vor continua sa moara pacienti si putini vor fi cei care vor parasi spitalul definitiv, fara sa se mai intoarca cu recidive ale bolii.

“Nu purtam masca..cum ne-o fi norocul”

Personalul medical din institutiile sanitare care trateaza tuberculoza are obligatia de a purta tot timpul masti de protectie pentru a nu contacta virusul de la bolnavi. Ceea ce se intampla insa in Spitalul de Pneumologie Sfantul Stefan este  de natura indoielnica. Pe de-o parte directoarea spitalului, doctorita Barbulescu poarta cu strictete aceasta masca, insa mai tanara asistenta care o insoteste, gravida fiind, nu o poarta. Portarul, sau bucataresele spun ca nu este nevoie de aceea masca si ca le incomodeaza. De asemeni, acestia sustin ca un sistem imunitar puternic nu este atat de vulnerabil in fata bolii. Insa este lesne de inteles ca o persoana poate sa fie purtatoare a bolii, chiar daca nu este ea insasi infectata.

TBC-ul este liber intr-o Romanie ignoranta

Mergand pe principiul “mie nu mi se poate intampla”, multi dintre romani privesc cu ochi neutrii problema imbolnavirii cu acest bacil, insa totul se schimba in momentul in care acesta paseste dincolo de portile spitalului si este diagnosticat cu aceasta boala. Precautia se dovedeste a fi o poveste pe care pacientul nu o stapaneste suficient cat sa stie de unde sa o inceapa. Totodata, aceasta este vag receptiv la indatoririle sale fata de societate prin prisma bolii sale. Cu o suma modica varata in buzunarul doctorului, pacientul paraseste spitalul si se intoarce acasa de unde isi poate lua sau nu tratamentul. Apoi el isi continua viata de zi cu zi, infectand prin inconstienta sa alte persoane cu care a intrat in contact. Acest cerc vicios al cadrelor medicale care dau drumul bolnavilor pe strazi este sustinut de ignoranta si inconstienta ambelor parti.

Cum vom putea trai intr-o tara mai curata? Cautand sa respectam pe cei din jur si sa fim precauti fata de sanatatea proprie.

Un nou stil in arhitectura

Citeam zilele trecute un articol mai vechi din Arhitext despre magazinul Cocor. Revitalizarea fatadei acestuia a starnit subiect de controversa pentru arhitectii si urbanistii preocupati de conservarea centrului istoric. Autorul articolului punea problema celor 13 ecrane care asezate in consola pe fatada cladirii, leviteaza in chip ostentativ deasupra bulevardului Nicolae Balcescu. Ceea ce condamna el este punerea in relatie a acestei cladiri in spatiul urban bogat in istorie al centrului vechi. In fapt, acesta pune o problema care mie mi-a trezit mult interes. Spatiul urban al Bucurestiului este puternic blamat de locuitorii orasului din multe puncte de vedere, insa aceasta fatada nu mi se pare ca perturba cu nimic aspectul deja haotic al zonei. Cel care a gandit aceasta fatada a avut probabil in cap ideea de dinamica, de schimbare permanenta a peisajului prin intermediul ecranelor. In lume, astfel de teme sunt puse in aplicare ceva mai inteligent ce-i drept, insa face parte din curentul general al epocii. Putem vorbi deci de un nou stil in arhitectura. Tot in acest articol era vorba despre simplitatea formei acestei cladiri care aproape austere in volumetria sa, degajeaza o impresie de lipsa de interes din partea arhitectului proiectant. Totusi, punem sa ne gandim la ea doar ca un raspuns simplu al unei functiuni, care nu foloseste mijloacele traditionale pentru a se pune in valoare, ci dimpotriva ofera o nota de contrast prin aspectul ei high tech.

In arhitectura muzeelor, care constituie un program in plina dezvoltare in acest moment intalnim un nou concept in alcatuirea spatiilor care simt eu ca ar fi punctul de plecare pentru acest nou stil despre care am inceput sa vorbesc. Daca pana acum simteam nevoia sa expunem in cladiri frumoase la exterior, cu o decoratie bogata, si sa avem ca exponate niste piese clasice de muzeu, in prezent, in arhitectura muzeelor contemporane s-a pus problema schimbarii acestui stil de expunere si crearea unei arhitecturi specifice care sa constituie obiectul expus in sine. Tot in Arhitext am gasit urmatorul pasaj “Muzeul de arta contemporana este un spatiu care nu mai adaposteste obiecte de pret, ci instalatii high tech si fisiere electronice. Scopul sau nu mai este sa depoziteze si sa prezinte obiecte, ci sa ofere ambientul in care sa se prezinte actiuni. Ne propunem sa reflectam asupra tipului de spatiu adecvat unei arte lipsite de corp. Sa fie tocmai spatiul muzeului exponatul sau cel mai pretios?”( Adrian Mihalache,Arhitext nr 188, 2008 pag 44). Extrapoland aceasta idee care mi se pare la fel de pretioasa precum a fost afirmatia lui Adolf Loos in articolul sau “Ornament si crima” in 1908, regasesc radacinile unui nou stil arhitectural care ia nastere din societatea de consum in care traim. Jean Baudrillard vorbea atat in Sistemul Obiectelor cat si in Societatea de consum despre efectele transmiterii mesajelor prin intermediul tehnologiei. Iata ca a sosit momentu ca acest lucru sa se rasfranga si asupra arhitecturii. Despre ce este vorba in mod concret? Este vorba despre constructia spatiilor arhitecturale ca un ansamblu menit sa traiasca in interactiune directa cu omul, prin transmiterea imediata si nemijlocita de senzatii. Asadar modelul denotativ de transmitere  a informatiei prin intermediul arhitecturii este transformat intr-un model conotativ.

In cazul muzeelor regasim cel mai elocvent exemplu de conotatie in arhitectura, insa cadrul se poate largi la multe alte astfel de exemple chiar si din trendul sustenabilitatii in arhitectura.

To be continued..

Please note: Acest articol are caracter pur speculativ, si el nu trebuie preluat ca informatie ca atare. Este o impresie personala care nu trebuie omorata din fasa prin argumente dure. Feedback-ul functioneaza doar ca directie de lucru pentru viitorul articol.

Alice in Tara Oglinzilor??

Se vorbeste tot mai mult in ultima perioada despre impactul cladirilor de sticla in peisajul arhitectural autohton. Ideile vehiculate sunt in mare parte legate de saracia acestui limbaj arhitectural atat estetica cat si in materie de costuri. Totusi, daca s-ar investi eficient in acest tip de cladiri, s-ar putea folosi o mare cantitate din energia solara la sistemul de incalzire al cladirii. Tehnologia actuala permite transformarea unor simple foi de geam in dispozitive de captare a energiei solare si de prelucrare a ei in energie electrica de exemplu. Un exemplu extrem de revelant in acest caz este cladirea realizata de arhitectul Jean Nouvel pentru Centrul Lumii Arabe din Paris. Una din particularitatile acestei cladiri este sistemul de alcatuire a fatadei din mici “ochiuri” care reactioneaza la intensitatea luminii. Aceste diafragme prezente in fatada dinspre curtea interioara functioneaza ca niste lentile ale unui aparat foto si se inchid sau se deschid prin intermediul unui lamele metalice dispuse radial. Sensibilitatea fotonica permite o corecta dirijare a luminii in interiorul cladirii si in acest fel rezolva si problema estetica a fatadelor care altfel ar fi fost banale. Aspectul aminteste de ornamentatiile arabe si traditia acestora, fapt care reprezinta un veritabil plus acordat arhitectului pentru maiestria imbinarii chestiunii practice cu cea estetica.

Recent am citit un articol pe un site strain legat de felul in care fatadele de sticla influenteaza mediul inconjurator. Va invit sa cititi traducerea facuta de mine pentru Renne (http://renne.ro/cultura/arhitectura-%E2%80%9Csticlei%E2%80%9D-ameninta-cu-razele-solare-ucigase/). Ceea ce se intampla cu hotelul acela este deopotriva fascinant dar si alarmant. Sticla folosita in exces poate duce la grave modificari ale mediului inconjurator. Sala de concerte a Walt Disney conceputa de Frank Gehry este o amenintare pentru constructiile invecinate datorita caldurii pe care o degaja in urma incalzirii placutelor de zinc cu care este acoperita frumoasa carcasa lucitoare si ondulata a cladirii.

Atunci cand vorbim de adaptare a unei cladiri moderna la o arhitectura clasica, deseori gasim solutia de a oferi un perete cortina in care cladirea veche sa se reflecte, considerand in caest fel ca nu se va sesiza o prea mare intrerupere in tesutul urban traditional. Insa continuitatea demersului arhitectural initial a fost intrerupta deja de evolutia fireasca a societatii. Acest lucru face incapabila societatea zilelor noastre de a mai reda trairi autohtone legate de arhitectura. Reproducerea unei imagini in oglinda nu este nici pe departe o solutie ci o evitare a solutiei. Ganditi-va ca intr-o buna zi intr-o intersectie de strazi nu mai avem nici o casa veche pe care s-o reflectam in oglinda unei banci care rade la soare. Ce vom face atunci? Cumva Alice in Tara Minunilor ne va ajuta sa ne descurcam in Orasul de Sticla pe care il creeam?

Balul arhitecturii 2010 sub marca umilintei

Un scurt update legat de evenimentele din ultimul timp care m-au impiedicat sa scriu pe acest blog: viata grea de student la doua facultati, la care se adauga un sistem universitar deficitar.

Acum despre balul meu de boboaca la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu pot sa spun ca a fost o experienta..pe care nu as vrea s-o repet vreodata in viata. Cuvantul cheie al serii care ar putea rezuma experienta mea si a multor altora a fost UMILINTA. Bodyguarzii s-au comportat execrabil cu toata lumea venita de prin toate coclaurile Bucurestiului la vestita petrecere cu bautura ieftina a arhitecturii. Cele cateva mii de persoane care s-au inghesuit la portile iadului aseara au fost delectate de gazdele evenimentului cu injuraturi in ciuda faptului ca prezenta lor acolo a epuizat biletele puse in vanzare pentru eveniment. A fost primul eveniment organizat integral de noua asociatie ASAUIM a facultatii. Ce-i drept, toate lucurile au fost foarte bine facute, mai putin primirea. O ora si jumatate a durat coada din fata facultatii unde sute de persoane s-au inghesuit cu coate si imbrancituri sa ajunga in infern. Tema balului a fost interesanta prin prisma faptului ca lumea venita a respectat-o destul de putin, avand in acest fel parte de o diversitate destul de larga de costumatii. De la gheishe si ingerasi pana la elani si Edward Scissorhands. Si totusi, majoritatea celor veniti au suportat calvarul de la poarta si au intrat deja obositi inauntru. Transpiratia a fost la ea acasa, iar bacteriile din aerul irespirabil dinauntru ne-au umplut narile cu o duhoare suava. Totusi, am putut remarca in acea imbulzeala ca reclama facuta acestui bal a avut un efect neasteptat. Asa cum se intampla de multi ani incoace, numarul participantilor la acest bal din partea facultatii de arhitectura sunt mult mai putini decat cei din afara.  S-ar parea ca balul arhitecturii e un fel de eveniment monden la care toti vor sa participe. Insa anul acesta, outsiderii au fost parca si mai multi decat de obicei. Cu toate acestea, spre deosebire de anul precedent, organizatorii au fost mai pregatiti cu bautura si au putut face fata cu brio, as putea spune, valului de tineri ( sau mai putin tineri) veniti la distractie. Printre cei aterizati la bal s-au aflat si straini si barbati de peste 35 de ani cu burta si dornici de carna tanara, dar si fericiti traficanti de iluzii si desertaciuni care au zdruncinat creierele tinerilor amatori de fantezii. Sfarsitul petrecerii s-a anuntat ca in lagarele naziste, cu surle si trambite care anuntau ca toata lumea trebuie sa paraseasca incinta pentru ca este ora 3:30 dimineata. Muzica in iad s-a oprit, cazanele si-au stins focurile si destrabalatii au fost dati afara in suturi. In acest timp, in rai inca se mai petrecea mocnit. Pentru unii petrecerea s-a lasat la iesire cu un “cadou”, multi dintre ei avand nevoie de sprijinul ingerasilor care nu s-au betivit pentru a ajunge cu bine acasa.

Ca o concluzie generala la acest bal, daca va gandeati ca arhitectura este o facultate in care ai nevoie de multa imaginatie, ei bine, nu va inselati, pentru ca a fost nevoie de imaginatie bogata pentru a nu le lasa influentat/ enervat de nesimtirea bogyguarzilor si a te putea distra in liniste.