Ei bine, a fost si lansarea, si ce-i drept am fost lenesa si nu am apucat sa scriu la timp despre ea, dar o fac acum cu oarecare intarizere pentru care imi cer scuzele de rigoare. La lansare au fost prezenti numerosi arhitecti cu nume mari dar si profesori de la facultatea arhitectura Ion Mincu din Bucuresti. Am recunoscut pe doamna Ana Maria Zahariade care este nelipsita la astfel de evenimente si cu care este intotdeauna o placere sa te intalnesti dar mai ales s-o asculti. Sper sa nu exagerez, dar cred ca doamna Zahariade alaturi de Dana Vais sunt cele mai bune profesoare de teorie si istorie a arhitecturii din tara noastra la ora actuala.
Bun, de ajuns cu lauda la adresa profesorilor, sa va povestesc sub forma de anecdota ce mi s-a intamplat. In saptamana dinainte de lansare am scris un mic feedback pentru revista Arhitext in legatura cu numerele din 2008. Am scris si de bine si de rau, ca doar nu mi-a placut chiar tot. Dar se pare ca unul din numere a fost in mod deosebit discutat. Este vroba despre numarul cu Case Parohiale. Subiectul asta a starnit numeroase controverse. Si ca sa ma justific am sa explic putin ce inteleg eu prin acest lucru. Nu sunt deci o modernista convinsa si mai am urmele mele de conservatorism datorat cartilor pe care le citesc si tipului de invatare pe care il practic. Nu sunt nici o adepta a noului sub orice forma ar veni el. Dar anumite lucruri din trecut, oricat am incerca sa le mai reconstruim imaginea in prezent, ele nu mai sunt verosimile (cuvantul asta l-am invatat la prestigioasa mea facultatea de jurnalism unde din pacate imi fac veacul). Ca sa recapitulez, nu doresc sa jignesc pe nimeni, pentru ca este posibil ca acest numar sa fii prins bine la publicul nostalgic, insa pe mine nu m-a emotionat atat cat trebuia. Mi s-a parut sters de praf si readus intr-o actualitate care nu i se mai potriveste.
Ceea ce am discutat cu domnul Arpad Zachi in ziua aceea la redactie a fost povestit si la aceasta lansare unde am ajuns oarecum o curiozitate pentru cei de fata si probabil ca am primit si numeroase critici. Ceea ce stiu insa este ca mi-am exprimat o opinie care nu imi apartinea doar mie ci definea un tip de gandire mai raspandit la intreaga mea generatie. Asa e, suntem diferiti, dar asta nu e un lucru rau!
Completat sub: r Arhitectura | Tagged: Ana Maria Zahariade, Arhitext, Arpad Zachi, case parohiale, Dana Vais, feedback, Ion Mincu, suntem diferiti
Pe foarte cunoscuta cale Google am ajuns, intamplator, din nou pe blog-ul tau si nu a fost nevoie sa citesc foarte mult ca sa imi gasesc motivatia de a face anumite observatii. Un lucru care ma deranjeaza cand parcurg randurile scrise de tine este ca sunt tratate cu superficialitate, in sensul ca apar atat greseli de neatentie( “vroba”), cat si greseli din necunoastere (“sa fii prins la public”-nu se scrie cu doi “i”) si prezenta pleonasmului “sa le mai reconstruim”. “Depistarea” NEvoita a acestora ma face sa resimt informatiile pe care le postezi ca fiind neserioase si nedemne de luat in considerare.
]. Poate deoarece consider necesar sa precizez ca doar prin critici putem deveni mai buni
Apoi, am avut privilegiul nemasurat ca d-na Dana Vais sa imi predea, doar un sem. deocamdata, si pot spune, din experienta, ca este absolut extraordinara si inca nu am avut onoarea sa asist la cursuri predate cu mai mult simt de raspundere si cu mai multa daruire. Si totusi nu as face afirmatii de genul “e cea mai buna profesoara din tara”. Pe ce te bazezi? Ai cunoscut altii? Ai participat la cursurile dumnealor?
Pe urma, nu inteleg de ce ai tinut sa mentionezi in paranteza ca tu ai invatat cuvantul “verosimil” abia la facultate, ceea ce nu denota decat ca pana atunci singurele carti pe care le-ai deschis au fost Baltagul si Ion.
Nu stiu de ce mai scriu si concluzie [langa romanul redactat mai sus
Dupa parerea mea umila, cred ca faci exact ce vrei si cum vrei, pentru ca nu te obliga nimeni sa iei informatiile pe care eu le postez de bune. Poti foarte bine sa iti inchipui ca eu n-am citit in viata mea o carte, si poti sa fel de bine sa imi cauti nod in papura pentru modul in care eu scriu si gandesc, pentru ca nu ma deranjeaza. La urma urmei, experienta mea de viata se vede prin ceea ce scriu si fiecare carte pe care o deschid imi scrie experienta. Daca esti capabila sa intelegi ca specularea unor defecte nu te face critic, si ca daca nu ai citit nimic pana la facultate si atunci te-ai apucat, nu ai cum sa acumulezi atatea cunostinte in timp asa de scurt atunci ai dezlegat misterul care se acunde in spatele barierei virtuale dintre noi.
Mi se pare neobrazata observatia ta si cred ca ar trebui sa iti justifici actiunea postand ceva care sa-ti ateste competenta de critic pe propriul tau blog. Daca esti capabila de critica atunci trebuie sa poti sa si creezi ceva bun. Astept rezultatele!