Am lipsit ceva vreme de pe blog si regret intr-un fel asta. Simteam nevoia sa spun ca ma pregatesc pentru admiterea de pe 2 septembrie si ca sunt pe ultima suta de metrii in goana dupa Mincu..Nu vreau sa transform blogul intr-un forum de comentat pe marginea admiterii pentru ca simt ca i-as schimba complet ratiunea din care a fost creat, insa am multe de zis in legatura cu admiterea asta. Emotii sunt, iar anul asta mai mult decat anul trecut. Oare ce mai nascocesc? Cert e ca va fi greu si ca va departaja marea masa de cei cativa care vor dovedi aptitudinile necesare pentru a intra in facultate. NU e o chestie de noroc..m-am convins de asta tare greu. E vorba de cum esti in stare sa pui pe foaie ceea ce ai in cap.
Sunt obosita! Am un an de oboseala psihica..s-au adunat multe frustrari, dureri. Am numarat noptile in care am adormit plangand si cand am pierdut sirul am inceput sa contorizez doar noptile in care am adormit senina si mi-a fost somnul linistit…le-am numarat pe acestea din urma pe degetele de la o mana. E un an greu acela in care un elev trecut printr-un esec se pregateste de o noua batalie..Daca ar citi ce scriu acum si profesorii de la Mincu, poate s-ar mai schimba cate ceva in politica facultatii. E un sistem prea dur, competitia naucitoare, iar industria meditatiilor este o scoala a vietii pentru cei ce stiu sa-i dezlege tainele.
E a doua mea vara de pregatire ZILNICA la desen. A doua vara in care nu plec din Bucurestiul plin de betoane. De ce trebuie sa trecem prin asta? SINCER, e un CHIN! Imi doresc de la 7 ani sa fac meseria asta…intre timp am 20…e un vis, o pasiune si poate chiar mai mult de atat..da, pot spune asta, ARHITECTURA E VIATA MEA! Sa nu mi se ia dreptul la viata…asta cer!
M-am apucat sa scriu acest blog in speranta ca voi invata cate ceva pentru mine, pentru sufletul meu si ca in plus imi voi putea exprima ideile si le voi transmite si altora.
Blogul e in vacanta pentru ca eu sunt la planseta. Sper ca la sfarsitul verii sa revin pe blog cu o veste buna…daca nu, s-ar putea sa-mi cititi memoriile pe care probabil ca mi le-ar publica doamna Veta Gruia ( o preaiubita profesoara de istorie din Colegiul National de Informatica Tudor Vianu, liceu unde am copilarit). Spun “am copilarit” pentru ca am ajuns sa consider ca viata mea incepe abia dupa ce intru la Mincu.
Un lucru care nu a inceput inca, nu poate sa se termine!
Completat sub: r Arhitectura | Tagged: 2 septembrie 2009, admitere Mincu, arhitectura Ion Mincu, comisia de la Mincu, copilarie, oboseala, planseta, Tudor Vianu, vacanta de vara, Veta Gruia
eh… nasol cu pregătirea asta. ştiu cum e să pierzi nopţile şi să te stresezi. cât despre noroc… are şi el un rol in admiterea asta. tot ce pot să zic e că toate nopile astea nedormite sunt doar o consecinţă a alegerilor pe care le-ai făcut, aşadar nu prea ai dreptul să te plângi.
un lucru e sigur: o să mă ai drept concurent anul ăsta.