Un nou stil in arhitectura

Citeam zilele trecute un articol mai vechi din Arhitext despre magazinul Cocor. Revitalizarea fatadei acestuia a starnit subiect de controversa pentru arhitectii si urbanistii preocupati de conservarea centrului istoric. Autorul articolului punea problema celor 13 ecrane care asezate in consola pe fatada cladirii, leviteaza in chip ostentativ deasupra bulevardului Nicolae Balcescu. Ceea ce condamna el este punerea in relatie a acestei cladiri in spatiul urban bogat in istorie al centrului vechi. In fapt, acesta pune o problema care mie mi-a trezit mult interes. Spatiul urban al Bucurestiului este puternic blamat de locuitorii orasului din multe puncte de vedere, insa aceasta fatada nu mi se pare ca perturba cu nimic aspectul deja haotic al zonei. Cel care a gandit aceasta fatada a avut probabil in cap ideea de dinamica, de schimbare permanenta a peisajului prin intermediul ecranelor. In lume, astfel de teme sunt puse in aplicare ceva mai inteligent ce-i drept, insa face parte din curentul general al epocii. Putem vorbi deci de un nou stil in arhitectura. Tot in acest articol era vorba despre simplitatea formei acestei cladiri care aproape austere in volumetria sa, degajeaza o impresie de lipsa de interes din partea arhitectului proiectant. Totusi, punem sa ne gandim la ea doar ca un raspuns simplu al unei functiuni, care nu foloseste mijloacele traditionale pentru a se pune in valoare, ci dimpotriva ofera o nota de contrast prin aspectul ei high tech.

In arhitectura muzeelor, care constituie un program in plina dezvoltare in acest moment intalnim un nou concept in alcatuirea spatiilor care simt eu ca ar fi punctul de plecare pentru acest nou stil despre care am inceput sa vorbesc. Daca pana acum simteam nevoia sa expunem in cladiri frumoase la exterior, cu o decoratie bogata, si sa avem ca exponate niste piese clasice de muzeu, in prezent, in arhitectura muzeelor contemporane s-a pus problema schimbarii acestui stil de expunere si crearea unei arhitecturi specifice care sa constituie obiectul expus in sine. Tot in Arhitext am gasit urmatorul pasaj “Muzeul de arta contemporana este un spatiu care nu mai adaposteste obiecte de pret, ci instalatii high tech si fisiere electronice. Scopul sau nu mai este sa depoziteze si sa prezinte obiecte, ci sa ofere ambientul in care sa se prezinte actiuni. Ne propunem sa reflectam asupra tipului de spatiu adecvat unei arte lipsite de corp. Sa fie tocmai spatiul muzeului exponatul sau cel mai pretios?”( Adrian Mihalache,Arhitext nr 188, 2008 pag 44). Extrapoland aceasta idee care mi se pare la fel de pretioasa precum a fost afirmatia lui Adolf Loos in articolul sau “Ornament si crima” in 1908, regasesc radacinile unui nou stil arhitectural care ia nastere din societatea de consum in care traim. Jean Baudrillard vorbea atat in Sistemul Obiectelor cat si in Societatea de consum despre efectele transmiterii mesajelor prin intermediul tehnologiei. Iata ca a sosit momentu ca acest lucru sa se rasfranga si asupra arhitecturii. Despre ce este vorba in mod concret? Este vorba despre constructia spatiilor arhitecturale ca un ansamblu menit sa traiasca in interactiune directa cu omul, prin transmiterea imediata si nemijlocita de senzatii. Asadar modelul denotativ de transmitere  a informatiei prin intermediul arhitecturii este transformat intr-un model conotativ.

In cazul muzeelor regasim cel mai elocvent exemplu de conotatie in arhitectura, insa cadrul se poate largi la multe alte astfel de exemple chiar si din trendul sustenabilitatii in arhitectura.

To be continued..

Please note: Acest articol are caracter pur speculativ, si el nu trebuie preluat ca informatie ca atare. Este o impresie personala care nu trebuie omorata din fasa prin argumente dure. Feedback-ul functioneaza doar ca directie de lucru pentru viitorul articol.