In luna martie 2010, o amica de-a mea, tocmai nascuse in Viena si s-a intors in tara cu cei doi bebelusi ai ei. Mi-a povestit atunci ca a fost uimita sa constate ca in Europa vaccinul care protejeaza bebelusul impotriva bacilul Koch nu le-a fost administrat intrucat se considera ca tuberculoza, boala provocata de prezenta acestui bacil in organism, este eradicata.

In Romania insa situatia sta altfel. Cateva luni mai tarziu, in august aveam sa aflu ce inseamna asta pe propria mea piele. Dupa o scurta vacanta la mare, datorita aerului sarat de mare si a slabirii sistematice a sistemului imunitar s-a instalat o tuse seaca. Simptomele nu mi-au dat de banuit nimic altceva decat o raceala mai incapatanata. M-am hotarat atunci sa merg la un control la doctor. Dupa ce mi s-a facut la spital o radiografie, am asteptat rezultatul doctoritei de la urgente care imi facuse investigatia.

Eram intr-o rezerva de langa camera de garda si ma speriau tipetele unui pacient adus de urgenta in urma unui accident rutier. Cand a intrat doctorita cu radiografia in mana si i-am vazut privirea ingrijorata mi-a trecut pentru o clipa prin minte ca s-ar putea sa fie ceva cu mine si eu sa nu imi fi dat seama. Intrucat ma insotise in ziua aceea la spital tatal meu, doctorita l-a luat pe el deoparte sa-i spuna ceva. Am auzit doar un vaiet al tatalui meu si apoi s-a lasat linistea. Nu imi spunea nimeni nimic. Abia un minut mai tarziu, a venit un alt doctor in rezerva si mi s-a adresat raspicat: “trebuie sa fii mutata imediat la contagiosi, pregateste-ti lucrurile sa te internam”. Mi-a spus atunci doctorita ca sunt suspecta de tuberculoza si ca pe radiografie apare o caverna care indica o evolutie de aproape 3 luni a bolii in organism. Am izbucnit in plans. Nu intelegeam prea bine ce mi se intamplase, dar in capul meu au inceput sa apara o sumedenie de intrebari : De ce eu? Ce facusem sa merit asta? De la cine luasem  bacilul? Ce urma sa mi se intample? Pe masura ce mi se explica ce presupune boala de care eram suspecta mi se desfasurau prin fata ochilor scenarii cu ceea ce urma sa se schimbe in viata mea. Am aflat ca aceasta boala eradicata in Europa este in Romania una dintre principalele cauze ale mortalitatii alaturi de cancer.

Tuberculoza in Romania circula cu tramvaiul

“Ce stim despre tuberculoza si cum ne ferim de aceasta boala?” Aceasta este o intrebare pe care prea putina lume si-o pune la timpul potrivit. Romania este o tara endemica, prin asta intelegandu-se ca profilaxia bolii este prezenta peste tot. Oriunde ne aflam riscam sa fim imbolnaviti.

Vi s-a intamplat in timpul unei calatorii cu mijloacele de transport in comun sa intalniti persoane care sa va tuseasca sau sa va stranute in nas? V-ati gandit vreodata la posibilitatea ca acele persoane sa fie infectate cu bacilul Koch? In timpul unei calatorii prin oras aveti sansa de a contacta boala de mai multe ori de cat va puteti imagina. Singurul motiv pentru care sunteti inca sanatosi este rezistenta sistemului dvs imunitar.

In ultima perioada, in Romania, s-a inmultit simtitor numarul cazurilor de tuberculoza depistate. O statistica recenta arata ca 100 din 100000 de oameni contacteaza aceasta boala anual. Numarul devine ingrijorator cu atat mai mult cu cat rezistenta la medicamentatie a bolnavilor de TBC creste, iar conditiile de trai din unele zone din Romania nu par a se imbunatati pentru pacientii care se reintorc acasa dupa cura de tratament. In plus, spitalele gazduiesc pacientii numai pana cand analiza bacteriologica devine negativa, moment in care ei sunt redati societatii, ne mai fiind considerati contagiosi. Daca lucurile ar fi simple, odata cu externarea, pacientii s-ar putea vindeca in proportie de 100% si ar putea duce o viata normala, tuberculoza fiind in zilele noastre o boala curabila. Insa lucrurile nu se petrec deloc asa. In cele mai multe cazuri, bolnavul de tuberculoza nu isi mai urmeaza tratamentul odata ce a fost eliberat din spital, acestuia reaparandu-i in scurt timp boala in forma sa activa si implicit contagioasa. Tratamentul tuberculozei este de lunga durata, perioada variand intre 6 si 9 luni de zile in care pacientul trebuie sa isi administreze medicamentatia corespunzatoare ambulatoriu.

Traind propria experienta avand aceasta boala am intampinat momente dificile, inclusiv de integrare in societate. Studenta la 2 facultati din Bucuresti, dar bolnava de tuberculoza, mi-a fost greu inving aceasta boala, sa continui studiile si poate cel mai greu lucru dintre toate, sa accept povara pe care o aveam de dus. Timp de 7 luni de zile tratamentul a fost administrat cu strictete, fara abateri, consultatiile facute la timp si cu toate acestea sechelele raman pentru tot restul vietii. Astazi, in ziua de Paste, dupa prima luna de la incetarea tratamentului si revenirea la statutul de om sanatos, am fost la prima alergare in parc cu prietenele mele. Dar era acolo, langa mine si plamanul meu care desi vindecat respira greu, si va ramane cu leziuni de pe urma bolii micsorand capacitatea pulmonaracu pana la 20% . Poluarea, fumul de tigara, stresul, alcoolul in exces sunt factori care imbolnavesc plamanii nostrii si le dau sensibilitatea si predispozitia catre astfel de boli.

Spitalul de TBC, raiul fumatorilor si al betivilor

Este lucru stiut ca tuberculoza este boala lumii a treia, a mizeriei si a conditiilor de trai neprielnice, deseori asociate cu vicii precum bautura si tigarile. Din acest motiv, in curtile spitalelor de TBC din Bucuresti si nu numai, veti intalni deseori pe banci, barbati stafiditi, palizi, fumand sau cinstindu-se cu bautura. Cei mai multi bolnavi de tuberculoza sunt persoane de sex masculin cu varste cuprinse intre 50 si 70 de ani. Rareori depasesc acesta varsta, boala punandu-le capat vietii inainte de termen. Insa in ultima vreme aceasta varsta scade alarmant de mult. An de an zeci, chiar sute de pacienti mor in aceste spitale, dar acest lucru nu ingrijoreaza personalul medical, obisnuit cu astfel de lucruri. Decesele survin in urma nerespectarii tratamentului, a consumului de alcool pe perioada administrarii tratamentului si a neglijentei persoanelor infectate. Insa o parte din aceste fapte ar putea fi corectate printr-un sistem sanitar prompt, care sa actioneze corespunzator si acolo unde situatia o impune, sa nu externeze bolnavul pana la terminarea curei complete de tratament sau sa il directioneze catre un sanatoriu care ii poate facilita sederea pe intreaga durata a tratamentului. Pana cand vom avea un astfel de regulament interior in spitalele de TBC vor continua sa moara pacienti si putini vor fi cei care vor parasi spitalul definitiv, fara sa se mai intoarca cu recidive ale bolii.

“Nu purtam masca..cum ne-o fi norocul”

Personalul medical din institutiile sanitare care trateaza tuberculoza are obligatia de a purta tot timpul masti de protectie pentru a nu contacta virusul de la bolnavi. Ceea ce se intampla insa in Spitalul de Pneumologie Sfantul Stefan este  de natura indoielnica. Pe de-o parte directoarea spitalului, doctorita Barbulescu poarta cu strictete aceasta masca, insa mai tanara asistenta care o insoteste, gravida fiind, nu o poarta. Portarul, sau bucataresele spun ca nu este nevoie de aceea masca si ca le incomodeaza. De asemeni, acestia sustin ca un sistem imunitar puternic nu este atat de vulnerabil in fata bolii. Insa este lesne de inteles ca o persoana poate sa fie purtatoare a bolii, chiar daca nu este ea insasi infectata.

TBC-ul este liber intr-o Romanie ignoranta

Mergand pe principiul “mie nu mi se poate intampla”, multi dintre romani privesc cu ochi neutrii problema imbolnavirii cu acest bacil, insa totul se schimba in momentul in care acesta paseste dincolo de portile spitalului si este diagnosticat cu aceasta boala. Precautia se dovedeste a fi o poveste pe care pacientul nu o stapaneste suficient cat sa stie de unde sa o inceapa. Totodata, aceasta este vag receptiv la indatoririle sale fata de societate prin prisma bolii sale. Cu o suma modica varata in buzunarul doctorului, pacientul paraseste spitalul si se intoarce acasa de unde isi poate lua sau nu tratamentul. Apoi el isi continua viata de zi cu zi, infectand prin inconstienta sa alte persoane cu care a intrat in contact. Acest cerc vicios al cadrelor medicale care dau drumul bolnavilor pe strazi este sustinut de ignoranta si inconstienta ambelor parti.

Cum vom putea trai intr-o tara mai curata? Cautand sa respectam pe cei din jur si sa fim precauti fata de sanatatea proprie.

In arhitectura muzeelor, care constituie un program in plina dezvoltare in acest moment intalnim un nou concept in alcatuirea spatiilor care simt eu ca ar fi punctul de plecare pentru acest nou stil despre care am inceput sa vorbesc. Daca pana acum simteam nevoia sa expunem in cladiri frumoase la exterior, cu o decoratie bogata, si sa avem ca exponate niste piese clasice de muzeu, in prezent, in arhitectura muzeelor contemporane s-a pus problema schimbarii acestui stil de expunere si crearea unei arhitecturi specifice care sa constituie obiectul expus in sine. Tot in Arhitext am gasit urmatorul pasaj “Muzeul de arta contemporana este un spatiu care nu mai adaposteste obiecte de pret, ci instalatii high tech si fisiere electronice. Scopul sau nu mai este sa depoziteze si sa prezinte obiecte, ci sa ofere ambientul in care sa se prezinte actiuni. Ne propunem sa reflectam asupra tipului de spatiu adecvat unei arte lipsite de corp. Sa fie tocmai spatiul muzeului exponatul sau cel mai pretios?”( Adrian Mihalache,Arhitext nr 188, 2008 pag 44). Extrapoland aceasta idee care mi se pare la fel de pretioasa precum a fost afirmatia lui Adolf Loos in articolul sau “Ornament si crima” in 1908, regasesc radacinile unui nou stil arhitectural care ia nastere din societatea de consum in care traim. Jean Baudrillard vorbea atat in Sistemul Obiectelor cat si in Societatea de consum despre efectele transmiterii mesajelor prin intermediul tehnologiei. Iata ca a sosit momentu ca acest lucru sa se rasfranga si asupra arhitecturii. Despre ce este vorba in mod concret? Este vorba despre constructia spatiilor arhitecturale ca un ansamblu menit sa traiasca in interactiune directa cu omul, prin transmiterea imediata si nemijlocita de senzatii. Asadar modelul denotativ de transmitere  a informatiei prin intermediul arhitecturii este transformat intr-un model conotativ.

In cazul muzeelor regasim cel mai elocvent exemplu de conotatie in arhitectura, insa cadrul se poate largi la multe alte astfel de exemple chiar si din trendul sustenabilitatii in arhitectura.

To be continued..

Please note: Acest articol are caracter pur speculativ, si el nu trebuie preluat ca informatie ca atare. Este o impresie personala care nu trebuie omorata din fasa prin argumente dure. Feedback-ul functioneaza doar ca directie de lucru pentru viitorul articol.

Recent am citit un articol pe un site strain legat de felul in care fatadele de sticla influenteaza mediul inconjurator. Va invit sa cititi traducerea facuta de mine pentru Renne (http://renne.ro/cultura/arhitectura-%E2%80%9Csticlei%E2%80%9D-ameninta-cu-razele-solare-ucigase/). Ceea ce se intampla cu hotelul acela este deopotriva fascinant dar si alarmant. Sticla folosita in exces poate duce la grave modificari ale mediului inconjurator. Sala de concerte a Walt Disney conceputa de Frank Gehry este o amenintare pentru constructiile invecinate datorita caldurii pe care o degaja in urma incalzirii placutelor de zinc cu care este acoperita frumoasa carcasa lucitoare si ondulata a cladirii.

Atunci cand vorbim de adaptare a unei cladiri moderna la o arhitectura clasica, deseori gasim solutia de a oferi un perete cortina in care cladirea veche sa se reflecte, considerand in caest fel ca nu se va sesiza o prea mare intrerupere in tesutul urban traditional. Insa continuitatea demersului arhitectural initial a fost intrerupta deja de evolutia fireasca a societatii. Acest lucru face incapabila societatea zilelor noastre de a mai reda trairi autohtone legate de arhitectura. Reproducerea unei imagini in oglinda nu este nici pe departe o solutie ci o evitare a solutiei. Ganditi-va ca intr-o buna zi intr-o intersectie de strazi nu mai avem nici o casa veche pe care s-o reflectam in oglinda unei banci care rade la soare. Ce vom face atunci? Cumva Alice in Tara Minunilor ne va ajuta sa ne descurcam in Orasul de Sticla pe care il creeam?

Acum despre balul meu de boboaca la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu pot sa spun ca a fost o experienta..pe care nu as vrea s-o repet vreodata in viata. Cuvantul cheie al serii care ar putea rezuma experienta mea si a multor altora a fost UMILINTA. Bodyguarzii s-au comportat execrabil cu toata lumea venita de prin toate coclaurile Bucurestiului la vestita petrecere cu bautura ieftina a arhitecturii. Cele cateva mii de persoane care s-au inghesuit la portile iadului aseara au fost delectate de gazdele evenimentului cu injuraturi in ciuda faptului ca prezenta lor acolo a epuizat biletele puse in vanzare pentru eveniment. A fost primul eveniment organizat integral de noua asociatie ASAUIM a facultatii. Ce-i drept, toate lucurile au fost foarte bine facute, mai putin primirea. O ora si jumatate a durat coada din fata facultatii unde sute de persoane s-au inghesuit cu coate si imbrancituri sa ajunga in infern. Tema balului a fost interesanta prin prisma faptului ca lumea venita a respectat-o destul de putin, avand in acest fel parte de o diversitate destul de larga de costumatii. De la gheishe si ingerasi pana la elani si Edward Scissorhands. Si totusi, majoritatea celor veniti au suportat calvarul de la poarta si au intrat deja obositi inauntru. Transpiratia a fost la ea acasa, iar bacteriile din aerul irespirabil dinauntru ne-au umplut narile cu o duhoare suava. Totusi, am putut remarca in acea imbulzeala ca reclama facuta acestui bal a avut un efect neasteptat. Asa cum se intampla de multi ani incoace, numarul participantilor la acest bal din partea facultatii de arhitectura sunt mult mai putini decat cei din afara.  S-ar parea ca balul arhitecturii e un fel de eveniment monden la care toti vor sa participe. Insa anul acesta, outsiderii au fost parca si mai multi decat de obicei. Cu toate acestea, spre deosebire de anul precedent, organizatorii au fost mai pregatiti cu bautura si au putut face fata cu brio, as putea spune, valului de tineri ( sau mai putin tineri) veniti la distractie. Printre cei aterizati la bal s-au aflat si straini si barbati de peste 35 de ani cu burta si dornici de carna tanara, dar si fericiti traficanti de iluzii si desertaciuni care au zdruncinat creierele tinerilor amatori de fantezii. Sfarsitul petrecerii s-a anuntat ca in lagarele naziste, cu surle si trambite care anuntau ca toata lumea trebuie sa paraseasca incinta pentru ca este ora 3:30 dimineata. Muzica in iad s-a oprit, cazanele si-au stins focurile si destrabalatii au fost dati afara in suturi. In acest timp, in rai inca se mai petrecea mocnit. Pentru unii petrecerea s-a lasat la iesire cu un “cadou”, multi dintre ei avand nevoie de sprijinul ingerasilor care nu s-au betivit pentru a ajunge cu bine acasa.

Ca o concluzie generala la acest bal, daca va gandeati ca arhitectura este o facultate in care ai nevoie de multa imaginatie, ei bine, nu va inselati, pentru ca a fost nevoie de imaginatie bogata pentru a nu le lasa influentat/ enervat de nesimtirea bogyguarzilor si a te putea distra in liniste.

Pornind de la celebrul citat a lui Descartes „cogito ergo sum” ( „cuget deci exist”), consider necesar sa fac intai o referire la contextul istoric in care apare aceste concept filozofic al rationalismului modern. Ganditorul al carui principii au stat la baza acestui concern este Descartes a carui filozofie invita omul sa-ti caute raspunsurile inlauntrul propriei fiinte. De aici, se pot sustrage cateva idei aplicabile conceptelor arhitecturale moderne care ating prin constructia lor teoretica aceste aspecte fundamentale pentru rationalisti. Acestea sunt ordinea geometrica si formele curate care sunt considerate singurele adevaruri universale la care se poate ajunge prin gandire logica. Cunoscut fiind faptul ca in dimensiunea sa temporala filosofia si arhitectura evolueaza incontestabil impreuna, putem spune ca odata cu aceasta forma de simplificare a gandirii pe care rationalismul modern l-a constituit, arhitectura si-a dezvoltat propriile sale forme de exprimare in acord cu noua gandire.

Astfel rationalismul in arhitectura este regasit in diverse forme, functie de spatiul cultural in care se dezvolta. In Franta, prin Le Corbusier regasim rationalismul formal, in Germania, prin Walter Gropius si scoala Bauhaus este rationalismul didactic, in Rusia prin constructivistii rusi (Lisestski) este rationalismul ideologic, in Olanda prin neoplasticistii de Stijl (Theo van Doesburg) este rationalismul formalist, in Finlanda prin Alvar Alto este rationalismul scandinav, in America prin Frank Lloyd Wright este rationalismul organic si nu in ultimul rand, in Italia prin Terragni, Libera si Moretti este rationalismul totalitar. Insa rationalismul si geometria nu sunt valori universale, ci produse ale unui anume spatiu geografic, istoric, psihologic si cultural, idealuri care isi pierd legitimitatea sau sunt interpretate diferit sau daca se transplanteaza in alte arii. Criteriile de organizare si eficienta au de asemenea valabilitate limitata in functie de context. De accea este interesant sa privim un aspect mai concret al acestui curent ideologic pentru a putea intelege dimensiunea lui in conceptul de arhitectura. Le Corbusier este deopotriva teoretician de arhitectura cat si arhitect, iar de-a lungul carierei sale, acesta a emis mai multe teorii pe care le-a introdus in celebrele sale carti care astazi constituie „biblia arhitecturii moderne”. La randul sau, Corbusier este elevul lui Peter Brehens care are drept filozofie sa cucereasca lumea mecanicista prin puterea formei artistice si a ordinii estetice. Aceste aspecte se regasesc si la Mies van de Rohe care deasemenea este invatacelul lui Peter Brehens. Totusi Corbusier este prin opera sa, cel care a reusit sa puna in lumina volumele, sa creeze o unitate de locuit tipizata si sa gandeasca un intreg sistem de standarde de locuit generate de nevoile oamenilor, acest lucru fiind remarcabil prin complexitatea pe care o presupune tot acest studiu. Ca rezultat al acestui studiu al sau, Corbusier a creat modulorul despre care se spune ca ar fi o prima expresie a globalizarii. De altfel, credinta lui Corbusier legata de existenta „omului generic” si a omului modulorului, standardizat si abstract, cu nevoi definite exact si minimal (din motive de eficienta), care traieste perfect in „masina lui de locuit” si este satisfacut de utilizarea tehnologiei, este pentru timpurile noastre o utopie. Dintr-o perspectiva sociala, as putea fi de acord cu existenta unui standard de locuit valabil pretutindeni, insa cred ca asta as rapi arhitectului bucuria conceptului si a creatiei fara constrangeri. Standardele lui Le Corbusier sunt raspunsurile unor nevoi ale oamenilor, insa ele nu pot fi general valabile, tot asa cum actualitatea lor se pierde in timp..

Pentru a reveni asupra aspectelor pe care rationalismul le prezinta in arhitectura, merita mentionat si articolul lui Adolf Loos „Ornament si crima” in care acesta condamna folosirea ornamentului si indeamna catre noi cautari formale care sa raspunda unor nevoi rationale de locuit in primul rand. In plan secund acesta afirma ca eliminarea decoratiei este o forma de simplificare a arhitecturii care insa nu-i stirbeste frumusetea. El adauga ca „poate aceasta este frumusetea noii arhitecturi” si ca trebuie profitat de aceasta forma de simplificare prin dinamizarea formelor si volumelor si prin utilizarea unei noi estetici bazata pe rational si eficient.

In jurul anului 1900, ideile artistice novatoare erau inca divergente si confuze. Se simtea nevoia unei doctrine capabile sa dea o orientare filozofica unitara noilor tendinte artistice. Doua curente de idei se anfruntau: unul idealist-sentimental, manifestat prin orientarea decorativista a „modern-stilului”, si unul rationalist, admirator fara rezerve al tehnicii, al marilor constructii ingineresti si al productiei industriale.

Souriau intreprindea prima incercare serioasa de a sintetiza teoriile rationaliste din a doua jumatate a secolului al XlX-lea intr-un tot unitar, fundamentat din punct devedere filozofic si estetic si bazat pe o conceptie stiintifica, opusa celei idealist-sentimentale. El inchega o doctrina estetica cu multiple rezonante si urmari in orientarea artei moderne, doctrina ale carei ecouri pot fi regasite in pictura cubista, sau constriictivista, in industrial-designul modern sau in arhitectura functionalista a lui Gropius, Le Corbusier sau Oud.

Din perspectiva influentelor pe care rationalismul le are in arhitectura, asa cum am enuntat anterior, exista parti ale sale care pot fi considerate pozitive cum ar fi asigurarea unor conditii optime standardizate de locuire pe tot globul, insa exista si numeroase aspecte care privesc latura sa negativa. In cele ce urmeaza imi voi apleca atentia asupra acestora, in scopul evidentierii nevoii firesti de evolutie si progres.

Desi exemplul pe care urmeaza sa-l dau a devenit deja un cliseu, planul lui Corbusier pentru un oras cu 3 milioane de locuitori si al orasului conceput de la zero, Chandigarh reprezinta pentru arhitectii contemporani si pentru criticii de specialitate o utopie intrucat nu este posibil ca strandardizarea si gloalizarea sa mearga pana intr-acolo incat sa dirijeze modul de viata al oamenilor. Acest tip de gandire pare sa neglijeze personalitatea si cultura individului, supunandu-l unei egalitati cu alti semeni de-ai sai, fapt care contravine poate si unor norme morale. Rationalismul, in ubicuitatea sa propune un tip de constrangere care limiteaza proiectul de arhitectura si il transforma intr-un act pur mercantil, functionalist, departe de o frumusete estetica. Repetabilitatea unor elemente aduce la o suprasaturare si chiar la epuizarea lor stilistica.

In concluzie, desi rationalismul are in esenta sa intentii bune, care proclama ordinea si geometria spatiului, ideea ca spatiile sa fie concepute dinspre interior spre exterior ( care porneste din filozofia lui Descartes de a cauta raspunsurile in interiorul fiintei) este una care duce la limitarea expresiei formale.

Pe de alta parte, secventialitatea este un mod de a saluta noul si de a spune ramas bun unui cadru a carui actualitate a expirat. Descartes avea o teorie legata de gandirea omului si de felul in care raportandu-se la propriul eu, acesta isi poate furniza toate raspunsurile fara a fi nevoie de intoarcerea in trecut si studierea istoriei. Aceasta conditie de autosuficienta a omului o regasim si in arhitectura secventiala. As spune ca aceasta teorie ilustreaza intr-un mod foarte exact secventialitatea. Raportarea la prezent si lipsa unor informatii legate de istoricul unui sit sau a unei cladiri poate duce arhitectura intr-un punct de ruptura a carei fundamente se regasesc in insasi gandirea omului modern. Faptul ca fiecare om interpreteaza printr-un filtru propriu tot ceea ce vede face ca pentru unii aceasta ruptura sa nu fie perceputa atat de profund. Insa este evident ca parcurgerea tuturor cadrelor istoriei si intelegerea lor face ca interpretarea arhitecturii Bucurestiului zilelor noastre sa fie una critica si sustinuta de argumentul traditiei in scopul de a sublinia discrepantele de stil si de a le corecta.

Ca o concluzie la ceea ce am spus mai sus, eclectismul in Bucuresti este o varianta de stil care a reprezentat perioada de apogeu in arhitectura Bucurestiului iar secventialitatea nu o poate readuce in actualitate decat in mica masura, motiv pentru care este necesara o privire mult mai profunda a problemelor urbanistice din capitala si o revizuire a identitatii Bucurestiului. Problema identitatii ar trebui sa ne procupe pe toti cetatenii capitalei pentru ca aceasta nu presupune ca fiecare locuitor sa-si puna propria amprenta asupra locului pe care il ocupa si il locuieste si ca felul in care locuim sa tina cont de cei din jur. Convietuirea presupune crearea unei identitati colective, a unor valori pe care le punem in comun, a unor spatii pe care le amenajam pentru folosirea lor in comun iar pentru asta este nevoie de o cultura. Nu de o cultura a strazii sau a mahalalei, ci de o cultura de specialitate. Fiecare dintre noi poate face efortul de a se incadra intr-un tipar, iar acest tipar nu trebuie sa fie neaparat unul neplacut ci unul care fiind propus de specialisti sa tina cont de traditia si istoria locului.

E a doua mea vara de pregatire ZILNICA la desen. A doua vara in care nu plec din Bucurestiul plin de betoane. De ce trebuie sa trecem prin asta? SINCER, e un CHIN! Imi doresc de la 7 ani sa fac meseria asta…intre timp am 20…e un vis, o pasiune si poate chiar mai mult de atat..da, pot spune asta, ARHITECTURA E VIATA MEA! Sa nu mi se ia dreptul la viata…asta cer!
M-am apucat sa scriu acest blog in speranta ca voi invata cate ceva pentru mine, pentru sufletul meu si ca in plus imi voi putea exprima ideile si le voi transmite si altora.

Blogul e in vacanta pentru ca eu sunt la planseta. Sper ca la sfarsitul verii sa revin pe blog cu o veste buna…daca nu, s-ar putea sa-mi cititi memoriile pe care probabil ca mi le-ar publica doamna Veta Gruia ( o preaiubita profesoara de istorie din Colegiul National de Informatica Tudor Vianu, liceu unde am copilarit). Spun “am copilarit” pentru ca am ajuns sa consider ca viata mea incepe abia dupa ce intru la Mincu.
Un lucru care nu a inceput inca, nu poate sa se termine!